Pilotul spaniol Alex Marquez, pe Ducati, a câștigat cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al Cataloniei la motociclism viteză, clasa MotoGP, după un final extrem de spectaculos pe circuitul de la Montmelo.
Alex Marquez l-a depășit chiar în ultimii metri pe compatriotul său Pedro Acosta, de la KTM, diferența dintre cei doi fiind de doar 41 de miimi de secundă la finalul celor 12 tururi programate. Podiumul a fost completat de italianul Fabio Di Giannantonio, pe Ducati, sosit la 457 de miimi în spatele câștigătorului.
Liderul clasamentului general MotoGP, italianul Marco Bezzecchi, pe Aprilia, a încheiat cursa abia pe locul al nouălea, la peste șapte secunde de învingător. În schimb, principalul său urmăritor în clasamentul piloților, spaniolul Jorge Martin, tot pe Aprilia, a abandonat în turul al treilea.
Marele absent al weekendului din Catalonia este campionul mondial en-titre Marc Marquez, care nu a participat la etapă, aflându-se în recuperare după o intervenție chirurgicală suferită săptămâna trecută.
Înaintea cursei principale de duminică, Marco Bezzecchi își păstrează poziția de lider al clasamentului general, cu 129 de puncte. Jorge Martin ocupă locul secund, cu 127 de puncte, în timp ce Pedro Acosta a urcat la 92 de puncte, urmat de Fabio Di Giannantonio, cu 91.

