Denis Alibec a intrat într-un club select al fotbalului românesc. Atacantul Farului Constanța a înscris golul cu numărul 100 în prima ligă, în victoria spectaculoasă obținută de „marinari” în fața celor de la UTA Arad, scor 4-2, la Ovidiu. Performanța a fost realizată după 294 de apariții pe prima scenă și la aproape 18 ani de la primul său gol în campionat.
Momentul aniversar a venit în minutul 44. Sima a șutat de la marginea careului, portarul advers a respins în față, iar Alibec, atent la fază, a trimis mingea în plasă pentru 3-1. Reușita l-a transformat în al 41-lea fotbalist din istoria primei ligi românești care atinge pragul de 100 de goluri.
Borna are o semnificație aparte și prin locul în care a fost atinsă. Născut la Mangalia și format la Centrul de Copii și Juniori al Farului, Alibec și-a început aventura în prima ligă tot în tricoul constănțenilor. Primul său gol în campionat a venit pe 18 octombrie 2008, într-un Farul – Poli Timișoara 1-1. Aproape 18 ani mai târziu, golul 100 a fost înscris tot acasă, pentru Farul.
Detalii pe Constanța Business, membru al Reușita Business Group.

