Arbitrul Istvan Kovacs a fost delegat la returul play-off-ului UEFA Champions League dintre PSG și Monaco, în tur 3-2, care se joacă miercuri, 25 februarie, de la ora 22:00.
Istvan Kovacs îi va avea alături pe asistenții Mihai Marica și Ferencz Tunyogi și pe al patrulea oficial Szabolcs Kovacs. În camera VAR se vor afla Paulus van Boekel (Țările de Jos) și Marco Di Bello (Italia).
Până acum, în sezonul 2025-2026, Kovacs a arbitrat 5 partide din faza principală a Ligii Campionilor: Olympiacos – Pafos 0-0 (17 septembrie 2025), Villarreal – Juventus 2-2 (1 octombrie), Liverpool – Real Madrid 1-0 (4 noiembrie 2025), Galatasaray – Atletico Madrid 1-1 (21 ianuarie 2026) și Dortmund – Inter 0-2 (28 ianuarie 2026), scrie site-ul FRF.

